Zilele trecute vorbeam cu un bun prieten care trebuia să meargă la ziua cuiva, o prietenă comună cum s-ar spune, și nu avea habar ce cadou să-i cumpere astfel încât nici să nu cheltuie prea mulți bani dar să facă impresie bună și să fie o mare surpriză pentru sărbătorită.

Pentru a devia puțin de la subiect, așa cum sunt obișnuit să o fac, mă simt nevoit să vă spun că eu nu am mers la ziua ei pentru că nu prea sunt genul meu petrecerile obișnuite cu manele și cocalari la fel cum va fi cea a fetei respective din păcate. V-am spus asta pentru că în primele rânduri ale articolului am specificat faptul că e o prietenă comună. Și dacă e o prietenă comună în mod normal ar fi trebuit să mă invite și pe mine. Mister rezolvat. :))

Revenind la nedumerirea prietenului care nu avea habar ce ar putea să-i dea cadou fetei de ziua ei, în stilul meu caracteristic i-am spus că cea mai mare surpriză pe care i-o poți face cuiva de ziua lui e ori să nu-i aduci nimic, ori să-i faci pe acolo o trăznaie mai mare decât el. :)) De ce e surpriză că nu-i duci nimic?

Pâi la ce se așteaptă toată lumea atunci când e ziua lor? Bineînțeles cadouri! Dacă nu-i vei duce nimic sigur o să fie surprinsă. A doua variantă e puțin mai riscantă dar e bună pentru cei ce se plictisesc grav de tot. :)) Te poți duce acolo și poți să faci ceva încât să strici totul. :)) De exemplu, când aduce tortul pentru a-l tăia în timp ce i se cântă la mulți ani, treci pe lângă și prefă-te că te împiedici căzând peste tort (ai grijă să nu fie vreun cuțit pe acolo). Sigur o să atragi toate privirile. :))

Acum câțiva ani devenisem o adevărată pagubă la casa omului datorită rutinei haotice în care intrasem. Mai pe scurt toată ziua făceam asta: stăteam la calculator fără să fac nimic util (și acum stau însă produc măcar), fumam la greu și beam sucuri toată ziua. Și nu, nu mă refer la sucurile naturale (fresh-uri) ci la băuturi carbogazoase. Pe primul loc se afla sucul negru, Cola, pe care toți îl știți și îi știți gustul. Cheltuiam o grămadă de bani pe astea și sănătatea mea pleca odată cu banii aruncați pe ele.

La un moment dat, când am cam rămas fără bănuți, am hotărât că trebuie să-mi schimb stilul de viață și să las în urmă toate mizeriile pe care le băgam în organismul meu. Așadar am început prin a mă lăsa de fumat. Din fericire nu mi-a fost deloc greu fiindcă am avut foarte multă încredere în mine. Odată cu țigările au dispărut și litrii de suc pe care-i consumam zilnic, au dispărut și nopțile pierdute pe net, toate fiind înlocuite de mâncare sănătoasă, un abonament la sală și un program de somn bine structurat.

Fiindcă simțeam nevoia ca tot timpul să am o băutură lângă mine ca să-mi fac de lucru cu ea a trebuit să găsesc noi înlocuitori. Așadar am început să beau multă apă, undeva pe la 4 litrii pe zi, și când nu mai aveam chef de apă treceam pe ceai de lămâie (pe care, apropo, îl ador și acum). După ce am rezolvat cu asta, trebuia să înlocuiesc și țigările cu ceva așa că am apelat la fructe. O perioadă mâncam zilnic fructe de 20-30 lei, noroc că bugetul îmi permitea la vremea aia. :))

Așadar, ce vreau să vă spun e că niciodată nu e timpul pierdut și nu e nici pe departe imposibil să renunțați la vicii, trebuie doar să vreți.

Am întâlnit de multe ori persoane care spuneau că oamenii mai în vârstă trebuie să fie (mai) respectați decât cei tineri. Uneori chiar oameni mai bătrâni spuneau acest lucru și pretindeau că datorită vârstei lor și tuturor lucrurilor/experiențelor prin care au trecut lumea trebuie să-i respecte indiferent de ceea ce fac, lucru care mi se pare absurd.

Întâlnesc des persoane în vârstă care nu merită niciun pic de respect însă au pretenția să-l primească de fiecare dată. Cel mai recent exemplu, pentru mine, ar fi unii bătrâni din trafic. Circul destul de mult și văd mulți oameni în vârstă care fac diverse greșeli iar când te duci să le bați obrazul și să le spui civilizat că nu e bine ce au făcut încep să te înjure și tot ei să spună că sunt mai bătrâni și trebuie respectați. Atunci mă întreb oare ce au în cap acești oameni, în afară de aer? Respectul se câștigă odată cu acțiunile pe care le faci, nu cu vârsta pe care o împlinești.

Nu încerc cumva să generalizez ci prezint cazurile pe care le-am întâlnit și le întâlnesc în continuare destul de des. Nu spun că toți oamenii în vârstă sunt așa, există și mulți care se pot asocia cu ideea că bătrânețe=înțelepciune, însă aici relatez lucruri despre cei pe care i-am cunoscut.

Dacă pur și simplu nu și-ar da seama că au făcut o greșeală și ar continua să-și exprime (greșit) punctul de vedere ar putea să fie cât de cât de înțeles. Grav e atunci când cunosc destul de bine ceea ce au făcut însă orgoliul (sau prostia) nu-i lasă să-și recunoască greșeile și aleg să te înjure, să te sfideze și să plece fără vreo scuză.

La fel cum am spus mai sus, nu încerc să generalizez însă oamenii fac asta iar dacă vor întâlni de câteva ori persoane de genul acesta vor începe să privească cu disperț restul bătrânilor chiar dacă aceia sunt într-adevăr oameni de calitate. Ceva asemănător s-a întâmplat și în cazul taximetriștilor și al polițiștilor.

Acele momente când vrem să evadăm din societate, când suntem sătui de tot și nu mai suportăm nimic. Off, cine nu a trecut prin așa ceva. Mă întind în pat și mă gândesc că sunt pe plajă, e dupămasă și soarele apune, briza bate, picioarele mi se udă.. Fără nicio grijă, fără să trebuiască să mă grăbesc undeva, pur și simplu liber.

În weekend, când nu sunt ocupat, las gândirea la o parte și chiar plec undeva. Ba la ceva rude, ba la Felix, sau chiar la pădure. Îmi place natura, îmi place să ascult păsărelele, un râu sau chiar și o cascadă. Mă simt bine în natură, mă simt bine unde nu se vede urma omului.
Sunt mini vacanțe, relativ ieftine, în diverse orașe și chiar în străinătate. M-ar tenta să încerc o dată așa ceva. Transportul, două mese și cazarea incluse. Un week-end în Roma sau Paris ar fi perfect. Timpul fiind scurt, e pentru relaxare mai mult, că de vizitat nu merită în grabă. Doar te obosești și pierzi motivul pentru care ai venit în vacanță, pentru odihnă și rupere de societate.

Oricât de puternică ar fi personalitatea noastră, tot va fi o dată când se vor aduna prea multe, când simțim că ni se înmoaie genunchii și vrem acasă. Așa că niște bani puși deoparte, nu ar face nici un rău.

Săptămâna aceasta voi pleca tot weekend-ul într-o zonă de munte, departe de casă cu niște prieteni. Abia aștept să mă bucur de liniște, de natură și de mâncarea proastă gătită de alții. Partea bună e că nici prețul nu a fost unul mare, ceva sub 30 de euro și stau 2 nopți și 3 zile. Un bagaj micuț, să nu mă obosesc cumva și totul ar trebui să fie bine. Am înțeles că au plănuit și ceva activități, sper că nu prea multe.

Voi ce beți? Ce sucuri? Sigur că printre Cola, mai bem câte ceva natural, din cutii fără conservanți. Nu mi-au prea plăcut sucurile naturale la început, parcă nu aveau gust, greșeala era că nu am băut de care trebe. Acum am și un storcător și îmi fac eu propriile mele delicii, din diverse fructe. Cel mai mult îmi place cel de mere, atât de limpede, atât de acrișor, nu se compară cu nimic.

E păcat că sucurile naturale sunt atât de scumpe, am avea o viață mai sănătoasă dacă nu ne-am uita la preț. Uneori beau sucuri acidulate, doar coloranți adică, pentru că sunt mai ieftine și nu vreau chiar apă plată. Un pahar de suc de portocale poate fi și peste 10 lei, asta e bătaie de joc.

În fine, eu le beau fără zahăr, chiar dacă e vorba de lămâi, iar cele cu pulpă nu îmi plac. Îmi place sucul limpede, să văd prin el și să nu simt nimic în gură când îl beau decât gustul. Multe din sucurile „naturale” și naturale conțin pulpă, tot timpul le nimeresc așa, dar nu le scutur. Din acestea îmi plac cele cu portocale și desigur, mere. Mere verzi. De o vreme, adică de la ultima durere de gât am început să îmi cumpăr mai des. Nu știu cât de naturale sunt, că nu sunt cele mai scumpe. Sunt bune.. asta contează.

Deci, sucurile naturale ar face bine să înlocuiască orice alt suc din alimentația voastră.. noastră. Acestea conțin și vitamine, față de celelelate, precum Cola, e un mare plus. Fac și bine, nu doar rău. Momentan mor de sete, nu am nici un suc și mă mulțumesc cu apă. Vreau să văd cât timp rezist fără cola. Văzusem un tip astăzi cu o sticlă la doi litri și deja mi se umezea gura, m-am grăbit să trec de el.

Cred că de prin clasa a12a tot aud de voluntariate. Ce frumoase sunt, câți oameni cunoști.. dar până să ajung la facultate nu am cunoscut pe nimeni care să se implice în așa ceva. Acum toți se bat pe asemenea proiecte, eu nu prea pot înțelege de ce cineva ar presta un serviciu gratuit.

Sunt tot felul de voluntariate, de la îngrijit de animale la îngrijit de câini. Sunt și acele organizații din facultăți, care fac diverse treburi ale facultății pe gratis. Tot ce vor, sunt bani pentru a face acel lucru, cer de la facultate, primărie.. Se pune mare accent pe așa ceva, se dau și puncte în interiorul organizației. Mai nou, se dă și diplomă, care se spune că ajută la angajare. Nu sunt sigur dacă e adevărat, dar o firmă de succes nu cred că se uită la asta, decât dacă e vreun post de relații cu clienții.

Eu nu mă prea bat pe așa ceva, sigur pot să îmi ocup timpul făcând ceva pentru mine, nu ajutând pe cineva să scape de ceea ce trebuie să facă. Recent am intrat și eu într-o organizație, au tricouri frumoase și se mai fac excursii, acestea au fost cele mai importante lucruri pentru mine. Cât despre voluntariat, mai vedem. Nu știu să fac prea multe și nici să vând limonadă nu îmi convine.

Deci, merită? Dacă te ajută să te dezvolți și să dobândești noi cunoștințe, probabil, dar ca să te afli doar în treabă, nu prea cred. Adică acesta sunt eu, nu fac nimic gratuit, nu văd rostul, nu fac treaba cum trebuie, banii fiind motivația mea. Sper că mă voi descurca bine în acest ONG, e foarte mare, se implică în multe, chiar și cu studenți străini. Un alt lucru bun legat de aceste ONG-uri, e că avem reduceri în anumite localuri.

Voi ce Windows folosiți? Sau sunteți deja pe Linux? Eu încă stau foarte bine pe Windows 7, iar pe laptop, deși aveam planuri de Linux, am primit licență de Windows 8.1 de care pot să spun că mă bucur. După eșecul cu Windows 8, toate acele noutăți, 8.1 parcă e altfel. Ambele sunt mai noi, mai rapide și cu cerințe mai mici decât 7, cel puțin din auzite. În ziua de astăzi nu poți face nimic cu un computer care are sub patru gb de ram. E.. dezamăgitor.

Multe laptop-uri se vând cu 2 gb ram, multe sisteme pc chiar la 1gb ram. Nu știu pentru ce sunt aceste sisteme, că nu prea poți face nimic. Windows 8.1 este plin de noutăți față de 7, chiar și în BIOS se intră mai complicat. Dar calculatorul pornesște mult mai repede, nu pierzi vremea cu drivere și ai chiar și un store, mai sărac, e adevărat, dar e cu potențial mare.

Eu am avut preferințe mai ciudate, mi-a plăcut chiar și Vista. Nu am avut probleme cu el și arăta chiar bine la vremea lui. Când dădeam de un XP, totul îmi părea așa antic, plus că îmi era foarte greu să găsesc anumite lucruri în el. Astăzi e depășit, nu mai are suport și cea mai bună alternativă e Linux. Am un laptop mai vechi, un Celeron amărât, nu cred că a avut mai mult de un an XP că l-am și mutat pe Linux. Linux Mint seamănă destul de mult cu Windows-ul, e pentru începători, ai totul în față. E mic, se instalează repede și nu trebuie făcute cine știe ce setări.

Windows 8.1 e un succes, după părerea mea, dar Windows 10 va fi ceva superb. Este fpcut cu mare grijă, utilizatorii își pot da cu părerea și e o combinație între 7 și 8.1. Sper să le iasă ceva, ar fi și timpul.

Ce dor ămi este de perioada când mă jucam jocuri pe televizor. O cartelă din aceea portocalie avea peste 300 de jocuri, deși cred că am jucat vreo 3-4 din ele în toata copilăria. Cel mai interesant era Mario, desigur. Mă enervau nivelele cu dragonul, atât de greu le treceam.. Noroc cu vecinul de la patru care mă mai ajuta. El avea răbdare mai mare și talent pentru așa ceva. Eu o făceam de plăcere. Un alt joc care mă bântuie e unul cu mașini, unde trebuia să le ocolesc. Cel mai violent care era pe-acolo, a fost cel cu rațele. Aveam și un pistol cu care trăgeam spre ele. Acum nu știu cât de bună era ținta, dar nu le prea nimeream.

Când și-a luat și vecinul așa ceva, eu deja eram expert, a fost prima oară când am oferit sfaturi în domeniul IT, deși nu știu dacă merge să îi spun așa. Pe lângă asta, el nu avea acel pistol și se ruga de mine să merg la el. Vai ce bine mă simțeam când știam că sunt mai bun decât el.

Ceva ce nu am avut niciodată și pot spune că îmi lipsește și acum, sunt consolele. În special cele de la Sony, dar costau prea mult ca să mi le permit și nici nu auzisem de ele decât tărziu, când deja aveam calculator. În rest mp pot mândri și cu o grămadă de gameboy și tamagotchi.

Am apucat acele vremuri pierdute, apoi am continuat pe calculator. Chiar dacă era ceva slab, mediu pe-atunci, aveam jocuri destul de frumoase. Știu că mă jucam și înainte de a merge la școala, era un joc cu avioane. Nu îmi amintesc cum se numea, dar era ceva ce crea dependență. Acum mă simt atât de bătrân, parcă îmi e dor de simplitatea din acele vremuri.

CE-mi mai plăceau mie jocurile, pe vremea aceasta, acum cinci ani. Nu mă despărțeam de ele, chiar și dimineața înainte de ore stăteam la o rundă sau două. O vreme jucam acel joc numit ski, unde mă păpa ursul de fiecare dată, apoi am trecut la ceva mai complicat.

Un joc ce m-a ținut vreun an a fost Pacific Warriors, un joc cu avioane, primitiv, ca să spun, unde trebuia să distrug anumite obiective. Erau patru acte, nu am trecut de ultimul niciodată. Și atât am încercat.. Cred că eram prea copilaș pentru asta. Apoi am dat de Blood Rayne, nu cred că am jcuat mai mult de două zile, doar ideea că e cu vampiri și creaturi mă speria, în schimb am jcuat GTA Vice City. Am făcut o parte din misiuni, dar apoi am început să mă joc cum trebuie. Orice prideam distrugeam, cred că am reușit să ucid cu fiecare unealtă posibilă peste 100 de oameni. Hah, ce mi-a plăcut.

Apoi a venit San Andreas, la început nu mi-a plăcut, dar i-am prins gustul în cele din urmă.. și pe acesta l-am și terminat. Mare grozăvie, deja e vechi și acesta, toți au trecut la GTA 4 și 5. O serie care m-a atras a fost Need for Speed, am jucam cam totul până la Carbon, apoi parcă și-au pierdut farmecul. Mașinile nu erau o pasiune a mea, dar am găsit o Toyota de invidiat. Mi-au plăcut și primele Call of Duty, atât de grele mi se păreau pe-atunci, atâtea ore stăteam la o misiune, când terminam aveam ochii roșii.

Astea au fost câteva jocuri, mai vechi, acum.. Care nu îmi mai par atât de atractive cât erau pe vremuri. Dar sunt serii cunoscute, sigur le-a jucat toată lumea și majoritatea îmi vor da dreptate. Bună copilărie, acum sunt tare strict la jocuri, oare o fi de la vârsta?

Pe zi ce trece, străzile sunt tot mai periculoase. Chiar și în trafic, nu te poți aștepta la înțelegere, doar vezi un tip cum iese cu bâta si îți lovește mașina. Tu ce faci? Stai acolo și taci, nu te poți pune cu unu cât casa. Dacă ai cameră, e ceva, dar câți au? Numărul lor crește, dar să fim serioși, câți au.

Permisul de port armă e ceva ce se obține destul de ușor. Testul psihologic care îl trece oricine, niște cursuri și gata. Tot ce trebuie să faci, e să îți cumperi un pistol. E jenant, e greu de purtat, iar dacă apar probleme, parcă nu l-ai scoate. Dacă cealaltă parte îl arată și îl scoți și tu, chiar nu arată bine situația.

A avea o armă la tine, are părți pozitive și multe negative. Unul negativ am spus mai sus, altul ar fi îngrijirea. Trebuie să înveți să îl și folosești, că așa mai dobori și o pasăre trăgând în pietre. E scump, sau relativ scump, iar de mai multe ori deranjează decât ajută. Deși o dată să ai nevoie de el și să te salveze și e suficient să merite toate riscurile.

Eu mi-aș lua unul pentru plăcerea mea, să învăț să trag, să văd cum funcționează, nu neapărat pentru protecție. Sunt variante, precum Airsoft, de plastic sau metal, neletale, care nu necesită o licență, dar cele de calitate sunt chiar scumpe. Partea frumoasă e că sunt și competiții, care deși pare ciudat, sunt mai puțin dureroase decât acele competiții cu vopsea. Nu pătează, dor, dar nu atât. În asemenea competiții vii tu cu propriul echipament, e mai bun, tare și e al tău.

Am tot amânat să îmi iau unul, dar într-o zi, când voi avea o problemă și mă va motiva, sigur nu voi mai rezista tentației.